Un nume pentru coşmarul rapidiştilor: Arieşul!

Marele „tun” al sezonului trebuia să fie recâştigarea Cupei, după 19 ani, chiar dacă, strict cronologic, evenimentele înşiruite mai jos s-au consumat de fapt, în marea lor majoritate, în prima jumătate a sezonului următor!
După ce defilase prin faţa divizionarelor A Petrolul şi Steagul Roşu şi eliminase clar campioana, CCA, Rapid mai avea de trecut ultimul hop, şi cel mai uşor la prima vedere, Arieşul Turda, echipă de locul şase într-una din seriile Diviziei B.

În ziua fatidică de 12 noiembrie 1961, Ozon a intrat pe „Republicii” cu un picior beteag, gândind că „şi-ntr-un picior” îi poate da gol anonimului (atunci) Vasile Suciu. Michi Mihăilescu şi Fănică Filote erau, până şi ei, cu gândul la fiesta „de după”, din Giuleşti…Scorul la pauză, deşi la limită (1-0, gol Nae Georgescu), era în grafic şi povestea cu buturuga mică părea doar un banc bun. Dar au venit cele două minute de groază, 50 şi 51, în care Băluţiu (cine auzise de Băluţiu?) a transformat mai întâi un penalty şi a dat apoi lovitura de graţie. Ca prin minune, din stadion a răsărit o ceată de turdeni care a început să cânte „Arieşule din B / Să iei Cupa RPR!”. Nimic nu s-a mai legat până la final pentru echipa care pornea ca mare favorită şi aşa a ajuns Ştefan Wetzer, antrenorul Arieşului (una şi aceeaşi persoană cu „Wetzer II” din apărarea Rapidului, de pe vremea celor şase trofee consecutive), să bea din Cupa Victoriei cot la cot cu Zăhan, Vădan, Luparu, Onacă şi Husar. Fotbalişti, închipuiţi-vă, care izbuteau ceea ce Titus Ozon a sperat o viaţă întreagă şi n-a fost în stare: să câştige un trofeu al fotbalului românesc!

„Ce noapte groasă, ce noapte grea”

Merită – pentru a epuiza subiectul – să-l ascultăm din nou pe maestrul Vanea Chirilă: „Şi a urmat finala. Cea mai dulce – zice-se – dintre finalele posibile. Finala cu... cu... cu... din păcate, trebuie să-i rostesc şi numele... Finala cu Arieşul.

Ce-aş putea să vă mai spun despre finala cu Arieşul? Vă aduceţi foarte bine aminte. Iar cei mici n-o să mă creadă. De ce? Simplu ca bon-jour: cum poţi crede că ai bătut Petrolul, că ai <<executat>> Steagul Roşu cu 5-1 şi că ai tăiat asul CCA-ului, ca să pierzi cu Arieşul?

Ce seară tristă a fost cea de 12 noiembrie 1961... Seara finalei noastre cu Arieşul...

... Stăm de aproape o oră în vestiar. Toată lumea tace. De afară se aude un fel de muget. Lumea ne aşteaptă. Un copil scăpat printre oamenii de ordine ne spune că se aruncă cu pietre dinspre micul teren de handbal. Dar ce importanţă mai are asta? Mă uit la băieţi. Stau nemişcaţi. Privirea lui Nelu Motroc mă înfricoşează. Fruntea lui Fănică Filote s-a zbârcit ca în filmele despre Africa. Faţa lui Ozon s-a lungit de parcă ar avea, de la nas în jos, o oglindă măritoare. (Titus e atât de departe cu gândurile încât ţine gura deschisă, ca adormiţii în tren.) Balint şi-a coborât jambierele. Picioarele lui păroase par două târnăcoape sprijinite de lada vestiarului. Nae Georgescu şi-a astupat urechile cu palmele şi şade aplecat, ca bocitoarele, cu coatele pe genunchi. Ilie Greavu fumează şi caută din priviri o scrumieră, deşi podeaua e plină de noroi, de cârpe ude, de prosoape murdare. Michi Mihăilescu umblă cu mâinile la spate, fără să se uite la cineva, şi se întoarce brusc, ca o marionetă. Toţi tac. Am impresia că suntem într-un vagon fără aer, ale cărui uşi nu se vor deschide niciodată. Iar de afară se aude mereu mugetul mulţimii.

Pe culoar, râsete. A ieşit Arieşul. Învingătorii noştri se strigă unii pe alţii: <<Onaca!>>, <<Husar!>>, <<Pârvule!>>, <<Suciule!>>. Nelu Motroc tresare. L-au izbit numele. Într-un târziu aud vocea de bas a lui Pişta Wetzer, antrenorul Arieşului. Îmi vine să deschid uşa. Să-l înjur pe Pişta, bunul meu prieten, fostul fundaş al Rapidului, care a venit acum o lună la Arieşul, din îndemnul nu ştiu cărui duh blestemat, numai şi numai ca să ne ia nouă Cupa. Şi cine? Pişta Wetzer, cel care şi-ar fi pus şi capul în calea unei tălpi, ca să oprească o minge spre poarta Rapidului...

... Am stat multă vreme în vestiar. Lumea de afară tot nu pleca. Câţiva dintre băieţii noştri s-au hotărât să iasă spre Izvor. Au intrat în gang, şi-au ridicat gulerele, au traversat trenul pustiu şi au urcat spre Uranus.

Abia după trei ore ne-am urnit şi noi. Ilie Greavu, Nelu Motroc şi cu mine. Deşi trecuseră trei ore, ne mai aşteptau. Se auzeau voci.

Când am ieşit, însă, pe uşă, au tăcut toţi. Se vede că vorbeau feţele noastre. Cineva a strigat <<Ruşine!>>, dar nu i-a răspuns nimeni. Am avansat fără să micşorăm paşii. Apoi am auzit un fel de cor: <<Ilie, Nelule... Plecaţi de la Rapid! E o echipă blestemată!>>.

Pe tot drumul până la poarta de fier am văzut o mulţime de carnete rupte. Erau carnete de membri susţinători ai Rapidului.

Am rămas singuri abia pe la Podul Izvor. Am pornit în sus, spre Gambrinus, pe trotuarul pe care urcasem cu treizeci de ani în urmă, dinspre Romcomit, după victoria asupra Ripensiei. Nu se vorbea decât despre finala Cupei. Un grup de tineri, fără favoriţi – nu se reconsideraseră încă – l-au recunoscut pe Ilie şi n-au scăpat prilejul să ne aplaude, scandând: <<Bravo, Arieşule!>>.

<<Ce noapte groasă, ce noapte grea>>.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, a trebuit să-i găsesc pe toţi. Cu telefonul, cu tramvaiul, per pedes. Arieşul ne dispersase ca la bombardament. Iar cu o seară înainte, în vestiar, nimeni nu se gândise că Rapid va trebui să trăiască şi a doua zi.

Peste câteva zile am bătut CCA-ul cu 2-1, în campionat. Legea Rapidului trebuia să se împlinească. Titus s-a vindecat ca prin minune, poate datorită otravei picurate în noaptea aceea grea. Titus a jucat de parcă Arieşul nici n-ar fi fost vreodată în Bucureşti. Iar Balint a dat amândouă golurile din poziţii în care m-aş fi prins şi eu în joc...”.



TUR ADVERSARUL RETUR

D 0-0 Ştiinţa Timişoara 0-0 A

A 3-3 CSMS Iaşi 1-1 D

A 3-2 CCA Bucureşti 1-0 D

D 0-2 Steagul Roşu Braşov 1-0 A

A 5-1 Farul Constanţa 0-1 D

D 2-1 Corvinul Hunedoara 3-1 A

D 0-0 Dinamo Bucureşti 2-1 A

A 0-0 Petrolul Ploieşti 2-1 D

D 0-2 Minerul Lupeni 3-0 A

A 0-1 Ştiinţa Cluj 1-3 D

A 0-0 Progresul Bucureşti 4-3 D

D 0-1 Dinamo Bacău 3-1 A

A 2-2 UTA Arad 1-4 D



1. CCA 26 17 3 6 61-36 37

------------------------------------------------------------------

3. Rapid 26 11 8 7 37-31 30



Cupa României

Şaisprezecimi

Bucureşti: Rapid - Metalul Bucureşti 3-1

Optimi

Constanţa: Rapid – Petrolul Ploieşti 3-1

Sferturi

Ploieşti: Rapid – Steagul Roşu Braşov 5-1

Semifinale

Bucureşti: Rapid - Steaua 2-0

Finala

Bucureşti, 12 nov. 1961. Stadion Republicii, ora 14:00. Spectatori: 20.000

Arieşul Turda - Rapid 2-1 (0-1)

Au marcat: Băluţiu (50-11m, 51) / N. Georgescu (24)

Rapid: Dungu – Greavu, Motroc, Macri – Langa, Koszka – Kraus, A. Balint, Ozon, N. Georgescu, Dulgheru (75 Văcaru)



Lotul de jucători: Dungu, Todor - Greavu, Motroc, Macri, Neacşu, Decu - Koszka, N. Georgescu, Bodo, Gherghina - V. Copil III, Ozon, Văcaru, Ion Gh. Ionescu, Ion C. Ion, Balint, Langa, Ion C. Ionescu, Leahevici, Iordache, Vlad

Antrenori: Ion Mihăilescu - Ştefan Filote

Conducerea clubului: Florea Tănăsescu - preşedinte, Ion Lepădat - preşedinte secţia fotbal, Emil Dobrescu - secretar fotbal, Ion Stănescu, Maxim Tipuriţă, Eugen Sipos


(sursa: "Fenomenul Rapid", autor Cristian Costache)